Jurnalul orei 15, 24 Ianuarie
Jurnalul orei 15:00 24 ianuarie 2024, 19:20 | 565

Prezentat de Călin Jucovschi

Gazele naturale ar urma să se ieftinească în următoarea perioadă, a anunțat astăzi ministrul Energiei, Victor Parlicov, fără a deschide parantezele. El a spus doar că cei de la Moldovagaz și de la ANRE urmează să facă calculul.

Suedia este cu un pas mai aproape de a deveni stat membru al Alianței Nord-Atlantice. Parlamentul de la Ankara a ratificat aseară aderarea Suediei la NATO, marcând încheierea a 20 de luni de negocieri, care au pus la încercare răbdarea aliaţilor occidentali ai Turciei, dornici să facă front unit împotriva Moscovei, notează AFP. Gestul a fost salutat de către premierul de la Stockholm, Ulf Kristersson. Ungaria rămâne, deocamdată, singurul stat membru al NATO, care nu a ratificat aderarea Suediei.

Nicu Popescu și-a depus mandatul de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Șeful diplomației de la Chișinău și-a anunțat demisia într-o conferință de presă, susținută la sediul instituției, pe care o va mai conduce până pe 29 ianuarie. Popescu spune că are nevoie de o pauză, iar obiectivele stabilite la începutul mandatului au fost atinse. La scurt timp după anunțul demisiei, premierul Dorin Recean a anunțat că funcția de ministru al Afacerilor Externe va fi preluată de vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi. De asemenea, Cristina Gherasimov va veni în echipa guvernului. Ea va fi ministru fără portofoliu în calitate de șefă a Biroului de Integrare Europeană nou-creat.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie