Patru aparate de zbor au pătruns ilegal în spațiul aerian național, iar două dintre ele au explodat pe teritoriul țării
Social 24 septembrie 2026, 20:17 | 702

Moldova, sub asaltul dronelor rusești. Patru aparate de zbor au pătruns ilegal în spațiul aerian național, iar două dintre ele au explodat pe teritoriul țării. În apropierea satului Cernița, raionul Florești, unde dimineața a fost raportată o explozie, au fost găsite fragmente ale unei drone cu elemente specifice modelului „Gerbera”, utilizat de Federația Rusă. Este pentru prima dată când o dronă de acest tip este depistată pe teritoriul Republicii Moldova. Aparatul de zbor a fost găsit pe un câmp din apropierea unei ferme. Acesta era dotat cu o cameră de bord. Drona s-ar fi lovit de un copac, după care a căzut la sol și a explodat. Poliția avertizează că aceste obiecte pot conține elemente nedetonate, care pot exploda la atingere. În urma deflagrației de la Florești nu au fost raportate victime. Cu puțin timp în urmă, Poliția de Frontieră a anunțat despre depistarea unor alte fragmente în extravilanul orașului Briceni.

Primul obiect neidentificat a fost observat la ora 05:20 de o patrulă a Poliției de Frontieră, în timp ce se deplasa din direcția Ucrainei spre raionul Soroca. La 06:14, un alt aparat fără pilot a pătruns în spațiul aerian al țării din direcția regiunii Cernăuți și a părăsit teritoriul Republicii Moldova după două minute. O altă dronă a intrat în spațiul aerian la 06:35, din direcția regiunii Vinița, și s-a deplasat spre raionul Soroca. Ulterior, aceasta a fost observată de cetățeni în zona raionului Florești. Din motive de securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost închis temporar. Către ora 7:00, autoritățile au raportat o a patra dronă, care a intrat din direcția regiunii Vinița și a dispărut de pe radare peste 13 minute. TAIE

IURIE CHELEȘ, primarul satului Cernița, raionul Florești: "Imediat, ne-am deplasat la fața locului. Acolo deja s-au grămădit lucrătorii de la ferma de vaci. Am văzut la fața locului un aparat de zbor în formă de dronă. El deja explodase și ardea. xxxx Lucrătorii de la fermă ne-au povestit că întâi drona s-a rotit pe acel câmp, pe urmă împrejurul fermei, chiar deasupra fermei și nu departe a făcut o întorsătură. Acolo s-a lovit de un copac de nuc și a aterizat într-un câmp de porumb."

Survolările ilegale au fost condamnate de președintele Parlamentului, Igor Grosu.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Din păcate, două drone au căzut pe teritoriul nostru - una pe malul stâng, la Camenca, din informațiile preliminare, iar alta pe malul drept, la Florești. Geniștii și poliția au securizat spațiul, zona. Mesajul către toți cetățenii e să fie foarte vigilenți."

Ministerul Afacerilor Externe a învinuit Rusia de încălcarea flagrantă a suveranității Republicii Moldova, iar președinta Maia Sandu a reiterat sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: "Atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei a atins din nou Republica Moldova în această dimineață. Patru drone rusești au încălcat spațiul nostru aerian, iar cel puțin una a explodat în nordul țării. Războiul Rusiei pune în pericol întreaga Europă. Condamnăm acest război și suntem alături de Ucraina."

Incursiunile dronelor au avut loc în contextul atacurilor aeriene masive ale Rusiei asupra Ucrainei.

Opinia ta contează. Comentează!