Medic suspectat de trafic de droguri
Social 17 septembrie 2019, 15:35 | 895

Un medic de familie din Chișinău este cercetat penal pentru comercializarea medicamentelor psihotrope. Preparatele respective ar fi fost vândute consumatorilor de stupefiante printr-o schemă bine pusă la punct, spune poliția.

Doctorul elibera rețete pe numele unor oameni și tot el cumpăra din farmacii medicamentele, pe care mai apoi le transmitea complicelui său pentru ulterioara distribuire. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat de la suspecți 83 de pastile, 29 de fiole și mai multe rețete, pe care erau indicate denumiri de medicamente psihotrope. Valoarea drogurilor depistate și a celor vândute de către bănuiți se ridică la 10 mii de lei. Medicul de familie și complicele său și-ar fi recunoscut vina și sunt cercetați în stare de libertate. Cei doi riscă între 7 și 15 de închisoare. 

Opinia ta contează. Comentează!