Chișinăul va primi sprijinul Bucureștiului pentru a începe, până la sfârșitul acestui an, negocierile cu oficialii de Bruxelles
Social 23 august 2023, 19:58 | 488

Autoritățile de la Chișinău vor primi sprijinul Bucureștiului pentru a începe, până la sfârșitul acestui an, negocierile cu oficialii de la Bruxelles. ”România va continua demersurile susținute în relația cu instituțiile europene în sprijinul Republicii Moldova pe toate palierele legate de integrarea europeană”, a declarat astăzi la Chișinău ministrul român al Justiției, Alina Gorghiu, după o întrevedere cu omologul său Veronica Mihailov-Moraru.

ALINA GORGHIU, ministrul Justiției din România: "Îi mulțumesc doamnei ministru pentru invitație și pentru discuțiile cu echipa domniei sale. Am asigurat-o că vom continua demersurile susținute în relația cu instituțiile europene în sprijinul Republicii Moldova pe toate palierele legate de integrarea europeană. Am asigurat-o pe doamna ministru că susținem obiectele de reformă, pe care și le-a asumat, care sunt multe și curajoase, și o felicit că este una din vocile puternice pro-europene, de care România se simte atașată."

Alina Gorghiu s-a referit la situația tensionată din regiune, în contextul războiului pe care Rusia l-a declanșat în Ucraina. ”România va oferi sprijin real și autentic Republicii Moldova în contracararea războiului hibrid al Rusiei”, a subliniat oficialul de la București.

ALINA GORGHIU, ministrul Justiției din România: "Miza comună este să contracarăm și să nu permitem destabilizare în regiune. Dezinformarea este prima armă care o folosesc pentru destabilizarea Moldovei. Și în România sunt astfel de actori utili și strategici. Vă adresez o rugăminte: să comunicăm cât mai clar cetățenilor din Republica Moldova ce înseamnă acest parteneriat dintre statele noastre, care sunt avantajele acestuia, care sunt lucrurile care aduc plus valoare de necontestat."

Alina Gorghiu a mai declarat că autoritățile de la București ne vor transfera expertiză și sprijin în domeniul de ajustare a legislației la cea a Uniunii Europene. Experiența colegilor din România este foarte importantă, a subliniat la rândul său ministrul Veronica Mihailov-Moraru.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției din Republica Moldova: "România este cel mai bun avocat la Bruxelles și nu doar. Azi în cadrul unei discuții extrem de fructuoase am confirmat angajamentul nostru de a promova politici necesare unui stat de drept și am remarcat susținerea Ministerului Justiției din România în oferirea expertizei și oferirea celor mai bune practici. Experiența colegilor din România este foarte importantă și când vorbim despre accesul la justiție echitabilă și transparentă. Suntem recunoscători de preluarea de bune practici în ceea ce privește funcționarea sistemului penitenciar și cel de probațiune."

Veronica Mihailov-Moraru a precizat că în cadrul discuțiilor cu Alina Gorghiu s-a convenit ca în viitorul apropiat, cel mai probabil la începutul anului viitor, la Chișinău să fie organizată cea de-a treia ediție a Forumului Republica Moldova-România, care servește drept ”platformă de interacțiune” pentru reprezentanții tuturor instituțiilor din domeniul justiției.

Opinia ta contează. Comentează!