Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret este la ediția a 23-a. Cei care au venit printre primii, au avut noroc - ofertele s-au dovedit a fi peste așteptări.

În acest an, surpriza vine din partea Claudiei Partole, care le dă gratis copiilor cartea „Motanul cel cu șapte vieți”. Autoarea spune că povestea are un mesaj profund, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.

Mai toate cărțile sunt cu reduceri simțitoare. Acest fapt îi face pe părinți să aleagă mai multe titluri de carte, iar pe copii - să se bucure de completarea bibliotecii. Este o plăcere să vezi atâția cititori, spun vânzătorii.

În cadrul evenimentului vor fi lansate peste 60 de titluri de carte. Pe parcurs vor fi desfășurate ateliere de creație pentru copii, sunt programate întâlniri cu prozatori și poeți. Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret este deschis până sâmbătă, între orele 9.00 și 18.00, iar duminică de la 9.00 până la 16.00.