Donald Trump mai vrea un mandat
Externe 19 iunie 2019, 15:41 | 933

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a lansat oficial candidatura pentru prezidenţialele din 2020. Ce promisiuni îndrăznețe a făcut pentru a-i convinge pe americani să îl susțină din nou aflați în cele ce urmează.

STATELE UNITE Donald Trump și-a început cursa electorală în cadrul unui eveniment organizat în Florida. El a ales sloganul "Să păstrăm America măreaţă" și a promis că, în următorul său mandat, Statele Unite vor găsi leacurile pentru cancer și SIDA, iar americanii vor ajunge pe Marte. Ca și în timpul campaniei electorale din 2016, Donald Trump a vorbit despre imigraţia ilegală, despre visul american și a atacat presa care nu îi este favorabilă.

STATELE UNITE Captură record în Statele Unite. Poliția din Philadelphia a confiscat cocaină în valoare de peste un miliard de dolari, declarând că aceasta este una dintre cele mai mari capturi din istoria țării. Este vorba despre aproximativ 15 tone de cocaină, găsite în urma unui raid efectuat la bordul unei nave. Membrii echipajului au fost arestați și a fost deschisă o anchetă.

UCRAINA Pentagonul a acordat Ucrainei un ajutor militar de 250 de milioane de dolari pentru a-și întări capacitățile navale și terestre. Acest nou ajutor ridică la 1,5 miliarde de dolari asistenţa militară oferită de Statele Unite Ucrainei din 2014 și va permite asigurarea armatei cu armament şi radare. Războiul cu separatiştii proruşi în estul ţării, după anexarea Peninsulei Crimeea, s-a soldat cu 13 mii de morţi. 

Opinia ta contează. Comentează!