Înainte ca poliția să ofere detalii despre caz, acest lucru a fost făcut de reprezentanții Serviciului de Presă al Președinției. Ei au anunțat că: „unul din autoturismele care asigura protecția în cortegiul prezidențial a fost accidentat ușor, în timp ce se afla în misiune. Din primele indicii rezultă că accidentul a fost provocat de un șofer care venea pe contrasens, încercând să facă o depășire și care nu a adaptat viteza la condițiile meteo nefavorabile, cu un carosabil umed și alunecos. Nici o persoană nu a fost rănită. Poliția efectuează investigații și urmează să comunice public concluziile." Comunicatul succint al poliţiei a apărut abia în jurul orei 17. În el se spune că Tuareg-ul Preşedinţiei a intrat în coliziune cu o Skoda, fiind accidentat uşor, şi că circumstanţele producerii impactului se stabilesc. Cel care va fi găsit vinovat riscă o amendă de 1.500 de lei și șase puncte de penalizare.