Dodon: CC s-a transformat într-un instrument politic în mâinile unor politicieni uzurpatori
Politic 27 aprilie 2021, 16:41 | 1648

După anularea celor două hotărâri de către Curtea Constituțională, socialistul Igor Dodon a declarat că această instituție s-a transformat într-un „instrument politic în mâinile unor politicieni uzurpatori”. Pe de altă parte, grupul parlamentar "Pro Moldova" susține decizia de astăzi a Înaltei Curți.

IGOR DODON, președintele PSRM: "Prin ultimele sale decizii, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a confirmat ceea ce știm cu toții – această instituție s-a transformat într-un instrument politic în mâinile unor politicieni uzurpatori, fiind utilizat atunci când trebuie identificată o soluție politică, evitând prevederile Constituției."

VLADIMIR CEBOTARI, deputat Grupul parlamentar "PRO MOLDOVA": "Noi am spus din start că sunt niște acțiuni și hotărâri neinspirate ale Parlamentului, lucru care este regretabil. Dar este discutabilă procedura de examinare și, cel puțin, are dreptul la viață, discuții și punerea sub un semn mare de întrebare totul ce s-a petrecut după acel vot, nu în sensul că urma să fie păstrat, dar în sensul că acțiunile ulterioare lasă loc de întrepretări și speculații."

La rândul său, liderul fracțiunii Partidul Șor, condamnatul în prima instanță Ilan Șor, a spus că o reacție la decizia de astăzi a Curții Constituționale va fi emisă de fracțiune după ce se va consulta cu grupul parlamentar „Pentru Moldova”. Deputații PD nu ne-au răspuns încă la telefon pentru a-și exprima poziția.

Opinia ta contează. Comentează!