Deputații, sancționați pentru absențe
Politic 2 iunie 2023, 19:40 | 834

Unsprezece deputați, majoritatea din fracțiunea Partidului Șor, au fost sancționați pentru că au lipsit nemotivat de la ședințele plenare ale Parlamentului. Despre aceasta comunică Asociația Promo-LEX, care a obținut informațiile de la Secretariatul Legislativului. Totodată, Asociația solicită ca datele despre absențele motivate și nemotivate ale deputaților, precum și măsurile de sancționare dispuse în privința lor, să fie accesibile pentru toți cetățenii.

Fruntași la absențe sunt deputații Partidului Șor Reghina Apostolova, Vadim Fotescu, Petru Jardan, Denis Ulanov, dar și Marina Tauber, care în prezent este în arest la domiciliu. În lunile martie și aprilie, aceștia au fost lăsați fără salarii, indemnizații și compensații. La capitolul absențe, urmează deputații neafiliați Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan, Alexandr Suhodolschi și Gaik Vartanean.

Din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, cel mai mult a lipsit de la ședințe Constantin Starâș, iar de la PAS - Dumitru Alaiba care a fost numit, între timp, ministru al Economiei și Digitalizării. În opinia Promo-LEX, informațiile despre absențele motivate și nemotivate ale deputaților de la ședințele plenare sau cele ale comisiilor permanente din care fac parte, precum și măsurile de sancționare pecuniare dispuse în privința acestora trebuie să fie publice, pentru asigurarea transparenței activității legislatorilor.

Totodată, Promo-LEX consideră că neparticiparea deputaților la ședințe, în semn de protest, trebuie să fie reflectată în mod separat de celelalte motive întemeiate.

Secretariatul Parlamentului a mai informat că, în luna martie, anul curent, s-a dispus suspendarea achitării drepturilor salariale, indemnizațiilor și compensațiilor deputaților fracțiunii Partidului Șor până la reluarea participării acestora la ședințele plenare și la comisiile permanente din care fac parte.

Opinia ta contează. Comentează!