Alegere liberă pe piața de gaze naturale
Social 20 iulie 2023, 19:56 | 472

Cetățenii își vor putea alege furnizorul de gaze naturale așa cum aleg, de exemplu, furnizorul serviciilor de internet ori alte servicii. O lege în acest sens a fost votată astăzi de Parlament. Împotrivă s-au pronunțat deputații socialiști.

Potrivit președintelui Comisiei economie, buget și finanțe, necesitatea proiectului a fost determinată de vidul legislativ privind temeiul expres de retragere a licenței în cazul nerespectării cerințelor legale privind separarea, independența și certificarea operatorului sistemului de transport.

RADU MARIAN, președintelui Comisiei pentru economie, buget și finanțe: "Asta ar însemna că, odată implementat procesul de ”unbundling” vor putea intra pe piață mai mulți furnizori de gaze naturale și se vor putea folosi de infrastructura de transport, iar cetățenii vor putea să facă o alegere liberă dintre furnizori."

Proiectul a fost adoptat cu 54 de voturi pentru, 12 contra și opt abțineri. Socialiștii s-au pronunțat împotrivă.

BOGDAT TÂRDEA, deputat BCS: "Considerăm că acest proiect periclitează securitatea rețelelor de transport al gazelor și creează riscuri majore de explozie a prețurilor la gazele naturale și creează riscuri mari de corupție și scheme energetice de sute și milioane de dolari. Solicităm ca acest proiect să fie supus discuțiilor publice."

Propunerea lui Țârdea nu a întrunit voturile necesare.

Inițiativa legislativă aparține Guvernului. Potrivit autorilor, unul din principalele angajamente ale Republicii Moldova în raport cu Uniunea Europeană în sectorul energetic este asigurarea separării operatorilor sistemelor de transport al gazelor naturale de întreprinderile integrate pe verticală, care desfășoară activitatea de producere, distribuție, stocare, trading sau de furnizare a gazelor naturale, precum și față de orice companie ce controlează întreprinderile, care desfășoară aceste activități. Asigurarea independenței operatorului sistemului de transport în conformitate cu cerințele Pachetului Energetic III va conduce la accesul nediscriminatoriu la rețelele de transport al gazelor naturale a utilizatorilor de sistem și la creșterea competitivității pieței de gaze naturale din Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie