Despăgubire record pentru o șoferiță
Externe 6 decembrie 2019, 16:23 | 1347

Patru milioane de dolari! Aceasta este despăgubirea, record, pentru o șoferiță, care a căzut cu mașina într-o groapă, apărută din senin pe carosabil. Femeia va primi banii de la primăria din Los Angeles, unde s-a produs incidentul.

S-a întâmplat în februarie 2017, în timpul unei ploi torențiale. Femeia se întorcea de la muncă la volanul automobilului său, când o porțiune din carosabil s-a prăbușit, iar mașina a căzut în groapa formată. Victima a fost salvată de pompieri cu doar câteva minute înainte ca un alt automobil să se prăbușească peste cel în care se afla. Femeia s-a ales cu mai multe răni la cap și a decis să acționeze în instanță primăria orașului, pe care a acuzat-o de neglijență. Autoritățile spun că incidentul s-a produs din cauza unei fisuri la o conductă de apă și a acceptat să plătească 4 milioane de dolari drept despăgubire. 

Opinia ta contează. Comentează!