Jurnalul orei 19, 4 Octombrie
Jurnalul orei 19:00 4 octombrie 2023, 20:22 | 1123

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

Comisia pentru Situații Excepționale și Parlamantul au adoptat astăzi noi reglementări, care le interzic membrilor Partidului Șor, declarat în afara legii, să participe la alegerile din 5 noiembrie. Decizia vine după ce ieri Curtea Constituțională le-a permis reprezentanților Partidului Șor să participe la scrutinele din următorii cinci ani.

Mai mulți activiști și lideri locali ai partidelor „Șansă” și „Renaștere”, afiliate fugarului Ilan Șor, s-au trezit în această dimineață cu procurorii la ușă. Procuratura Anticorupție nu spune despre ce dosar este vorba.

Veneția e în stare de șoc. Cel puțin 21 de oameni, inclusiv un copil de un an și un adolescent, au murit după ce un autobuz s-a prăbușit de pe rampa unui pod. Pasagerii erau, în mare parte, turiști din străinătate.

Premiul Nobel pentru chimie a fost acordat astăzi unui trio format din savanți originari din Franța, Statele Unite și Rusia. Cercetătorii au fost recompensați pentru descoperirea și sinteza punctelor cuantice.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie