Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General de Poliție, Mariana Bețivu, fata s-a aflat pe parcursul zilei de ieri în cimitirul din satul Sămănanca, raionul Orhei, unde au avut loc funeraliile mamei sale. Spre seară, ea a plecat la fratele ei, care este căsătorit și locuiește în satul Teleșeu din același raion. La un moment dat, tânărul a observat că sora sa a început să aibă convulsii și a chemat ambulanța. Din păcate, însă, medicii care au venit la fața locului nu au mai putut să facă nimic pentru salvarea copilei. Specialiștii au constatat că există simptome de intoxicație cu o substanță necunoscută. Ceva mai târziu s-a stabilit că este vorba despre un insecticid, a declarat pentru Jurnal TV directorul adjunct al Spitalului Raional Orhei, Elena Palanciuc. Tot ieri, în spitalul din Orhei a fost internată o altă copilă, în vârstă de opt ani, cu aceleași simptome de intoxicație. Ea se află în secția terapie intensivă, în stare stabilă, ne-au mai spus medicii.

Iar o fetiță de un an și două luni a căzut de la etajul al doilea al unei case dintr-un sat din raionul Dondușeni. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Dondușeni, totul s-a întâmplat ieri, când copila se juca împreună cu sora mai mare în bucătărie, iar părinții lor erau prin gospodărie. La un moment dat, fetița a ajuns pe un pervaz, iar de acolo a căzut în gol. Inițial, micuța a fost transportată la spitalul din Dondușeni, dar după câteva ore, medicii au hotărât să o interneze la Bălți. Copila se află la Reanimare, în stare gravă, dar stabilă.

Iar în această dimineață, o femeie de 61 de ani a fost lovită de un BMW condus de un șofer în vârstă de 21 ani. Accidentul s-a produs pe strada Grenoble din Chișinău. Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a capitalei, Natalia Stati, victima a fost preluată de o ambulanță, dar în drum spre spital a murit. Aceeași sursă a mai spus că, în ultimele 24 de ore, în Chișinău s-au produs alte 34 de accidente rutiere, soldate cu doi răniți.