Image-Description
Separatiștii din Donbas avertizează Kievul „să nu dicteze condiții”, după un acord privind pacea semnat la Minsk
Externe 2 octombrie 2019, 12:37 | 1665

Conducerea autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei au făcut o declaraţie comună cu privire la semnarea, la Minsk, a "formulei Steinmeier" pentru restabilirea păcii în Donbas, transmite publicația ucraineană Korrespondent.

"Ucraina, datorită Rusiei, Germaniei și Franței, a semnat, marţi, în sfârșit 'formula Steinmeier', care garantează un statut special pentru Donbas. Astfel, Ucraina recunoaște dreptul special al poporului din Donbas de a-și decide soarta în mod independent. Noi vom decide singuri în ce limbă vrem să vorbim, ce fel de economie vrem să avem, cum să ne formăm sistemul judiciar, modul în care miliţiile noastre populare îi apără pe cetăţeni şi felul în care ne vom integra cu Rusia. Aceasta este afacerea noastră, obiectivul nostru", se arată în declarația separatiştilor.

Aceştia mai subliniază că "republicile" vor "continua negocierile la Minsk, pentru a ajunge, în cele din urmă, la autoguvernare și autodeterminare deplină".

Totodată, separatiștii îi cer președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, "să nu dicteze condiţii".

"Când afirmă că alegerile din Donbas vor fi organizate doar atunci când Ucraina va recupera controlul asupra frontierei, el (Volodimir Zelenski, n.red) nu înțelege că nu lui îi revine să decidă când vor avea loc alegerile, ci noi trebuie să decidem acest lucru. Autoritățile de la Kiev nu vor obține niciun control asupra frontierei", se mai arată în declaraţia comună a separatiştilor din Doneţk şi Luhansk.

În plus, aceştia cer Kievului să elaboreze împreună noua lege privind statutul special al Donbasului, anunțată anterior de către preşedintele Zelenski.

"Vrem să-l avertizăm pe domnul Zelenski împotriva unor acțiuni imprudente. Dacă dorește să obțină o coexistență pașnică cu Republica Populară Doneţk şi cu Republica Populară Luhansk, să intre în dialog direct cu noi și să nu facă declarații unilaterale fără sens" - au avertizat separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei.

Menționăm că, miercuri dimineaţă, mass-media ucrainene au publicat textul complet al documentului care conţine aşa-numita "formulă Steinmeier" pentru soluţionarea conflictului din Donbas, semnat pe 1 octombrie, la Minsk, de către reprezentanţii trimişi de Kiev, Moscova, republicile separatiste şi OSCE.

Potrivit acestui document, Ucraina trebuie să adopte o lege specială, conform căreia pe teritoriile ocupate din regiunile Doneţk şi Luhansk trebuie să fie organizate alegeri locale, monitorizate de reprezentanți ai OSCE și ai ODIHR. În ziua alegerilor (la ora locală 20:00), în Ucraina ar urma să intre în vigoare o lege provizorie care acordă Donbasului un statutul special. Legea respectivă va căpăta caracter permanent doar după ce OSCE va confirma că scrutinul în zona separatistă s-a desfăşurat cu respectarea cerințelor democratice.

Presa ucraineană atrage atenţia că documentul apărut în spaţiul public nu prevede şi retragerea trupelor de pe linia frontului sau transferul către Ucraina a controlului asupra frontierei cu Rusia, deşi, marţi seară, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că "formula Steinmeier" aprobată de toate părţile include şi aceste aspecte.

Potrivit unor informaţii anterioare, Grupul trilateral de contact de la Minsk a convenit, marţi, asupra așa-numitei "formule Steinmeier", propusă de preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care prevede o foaie de parcurs pentru restabilirea păcii în Donbas prin retragerea forţelor de pe linia de contact, desfășurarea de alegeri în teritoriile separatiste și acordarea ulterioară a unui statut special pentru zona respectivă.

Decizia Kievului de a accepta "formula Steinmeier" a generat proteste la Kiev, unde câteva sute de ucraineni s-au adunat, marţi seară, pentru a manifesta în Piaţa Independenţei, condamnând "capitularea ţării în faţa Rusiei".

Opinia ta contează. Comentează!