Judecători în vizorul presei, promovaţi
Social 3 aprilie 2018, 19:30 | 11146

Promovări votate pe bandă rulantă de Consiliul Superior al Magistraturii. Mai mulţi judecători, care au scandalizat anterior opinia publică, au fost avansaţi în funcţie fie la Curtea Supremă de Justiţie, fie la Curtea de Apel Chişinău. Printre aceştia - Mihail Diaconu, supranumit de presă "judecătorul din iad" pentru faptul că în aprilie 2009 a judecat tineri în comisariatele de poliţie.

La primul concurs privind ocuparea funcţiei de judecător la Curtea Supremă de Justiţie s-a înscris un singur candidat - Victor Burduh, vicepreşedintele Judecătoriei Chişinău. Membrii CSM au votat unanim pentru avansarea lui Burduh de la Judecătoria Chişinău, direct la CSJ, fiind omisă treapta de apel. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Victor Burduh nu deţine vreun automobil. Acum câţiva ani, fostul preşedinte al Judecătoriei Ciocana a fost la petrecerea de nuntă a fiului lui Nichifor Corochii, fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. La evenimentul cu pricina au participat mai marii justiţiei moldoveneşti - fostul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, şi fostul procuror general, Corneliu Gurin. Prezenţi au fost şi actualii judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, viitori colegi ai lui Burduh - Ion Druţă şi Oleg Sternioală. Victor Burduh a fost invitat şi la nunta viitorului său coleg de la CSJ, Oleg Sternioală. La petrecere au mai fost judecătorul CSJ, Ion Druţă, Dorin Damir, unul dintre finii de cununie ai lui Vladimir Plahotniuc, dar şi actualul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, cel care a şi votat pentru promovarea lui Victor Burduh şi chiar i-a adresat cuvinte de laudă în timpul dezbaterilor.

Pentru încă un fotoliu la CSJ s-a organizat un alt concurs, la care s-au înscris trei judecători: Oxana Robu şi Liubovi Brânza, de la Curtea de Apel Chişinău, şi Victor Boico de la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău. Deşi Colegiul de selecţie şi cariera judecătorilor i-a acordat cel mai mic punctaj lui Boico, anume el a obţinut majoritatea voturilor membrilor CSM.

Victor Boico a fost anterior membru al Colegiului Disciplinar. Și el a fost prezent la nunta judecătorului CSJ Oleg Sternioală. Victor Boico este judecătorul, care în 2014 l-a condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pe judecătorul Gheorghe Popa din raionul Teleneşti, pentru luare de mită, achitat ulterior de instanţele superioare. Tot în 2014, Boico i-a declarat nevinovaţi pe mai mulţi funcţionari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în dosarul 7 aprilie. Victor Boico a fost şi președintele completului de judecată, care acum un an l-a condamnat pe afaceristul Veaceslav Platon la 18 ani de închisoare, verdictul fiind ulterior menținut de către un complet, din care au făcut parte Oxana Robu şi Liubovi Brânza, contracandidatele lui Boico în competiţia pentru avansare în funcţie. Boico a indicat în declaraţia sa de avere o maşină Mitsubishi. Procedural, candidaturile celor doi judecători propuşi pentru promovare la Curtea Supremă de Justiţie urmează să fie aprobate şi de către Parlament. O funcţie vacantă a existat şi la Curtea de Apel Chişinău. Aici, în cursă s-au înscris şapte candidaţi, dar a câştigat judecătorul de instrucţie Mihail Diaconu.

Mihail Diaconu de la instanţa Chişinău, sediul Buiucani a fost supranumit de presă "judecătorul din iad" pentru faptul că în timpul evenimentelor din aprilie 2009 a judecat tineri, contrar legii, în comisariatele de poliţie. Anterior, în faţa membrilor Consiliului, Diaconu a declarat că nu a văzut nicio abatere în acest sens. Judecătorul promovat a refuzat să discute cu reporterul Jurnal TV.

Mihail Diaconu este judecătorul care în 2015 a prelungit mandatul de arestare al fostului premier Vladimir Filat. Potrivit declaraţiei de avere, el conduce o maşină BMW, pe care a cumpărat-o în 2016. Procedural, candidatura trebuie să fie aprobată şi de către şeful statului. La CSM au mai fost votaţi cinci judecători noi la instanţa Chişinău: Angela Ciubotaru, Elena Ungureanu, Tudor Stambol, Alexandru Mardari şi Igor Pulbere. Numiri au fost şi în alte instanţe din Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie