Accident aviatic în Alpii Italieni
Externe 9 octombrie 2019, 15:57 | 1030

Doi italieni au scăpat cu viață, în mod miraculos, după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit în Munții Alpi. Cum s-a produs incidentul aflați în cele ce urmează.

ITALIA Avionul, un aparat de mici dimensiuni, efectua un zbor turistic. La bord se aflau pilotul și un pasager. La scurt timp după decolare, avionul a pierdut brusc din altitudine și nu a mai putut fi redresat. S-a prăbușit peste cablurile unei telecabine dintr-o stațiune de schi situată la nord de Milano, în Alpii Italieni. Blocați la înălțime, cei doi oameni au așteptat echipele de salvare, pentru a fi readuși la sol. Din fericire, au scăpat nevătămați.

FRANȚA Un incendiu uriaș a mistuit un depozit de câteva mii de metri pătraţi de la periferia orașului francez Lyon. Flăcările au izbucnit din motive, deocamdată, necunoscute. La fața locului s-au deplasat 30 de autospeciale și peste 100 de pompieri. A fost nevoie de câteva ore pentru a lichida incendiul, în urma căruia un nor de fum negru a acoperit aproape tot orașul.

CHINA Zeci de oameni s-au călcat în picioare într-un supermarket din China, care făcea o promoție la ouă. Imaginile filmate de angajații magazinului îi surprind pe cumpărători în timp ce forțează intrarea și se strecoară pe sub uși. Imediat ce pătrund în interior, oamenii aleargă spre raftul cu ouă, iar în goana lor unii au căzut și s-au ales cu răni ușoare. A fost nevoie de intervenția mai multor agenți de pază, pentru a-i potoli pe clienții agitați. 

Opinia ta contează. Comentează!