Răniți de fulger pe Acropole
Externe 18 aprilie 2019, 14:30 | 1169

Vremea rea face ravagii în Grecia. Patru persoane au fost rănite, la Atena, după ce un fulger a lovit vestitul sit arheologic Acropole. Aflați mai multe din grupajul de știri externe, pe scurt.

Fulgerul a spart ferestrele de la casele de bilete, situate la intrarea în templul antic, și a rănit doi angajaţi, şi doi turişti. Toţi patru au fost transportaţi cu o ambulanţă la spitalele din apropiere. Nu sunt indicii ca Partenonul sau alte edificii istorice să fi fost avariate. Grecia se confruntă, de câteva zile, cu ploi torenţiale şi furtuni cu descărcări electrice neobişnuite pentru această perioadă, iar autorităţile au emis mai multe avertizări de vreme rea.

În India, cel puţin 60 de oameni au murit în urma unei furtuni care a afectat nordul şi estul țării. Victimele au fost lovite de fulger sau au fost prinse sub ruinele locuințelor distruse de rafalele puternice. Meteorologii au anunţat că furtunile vor continua în estul Indiei și în zilele următoare.

Un cutremur de 6,1 pe Richter s-a produs în Taiwan. Circulaţia metrourilor în capitala Taipei a fost suspendată temporar, iar mai multe şcoli au fost evacuate. Deocamdată, nu există informații despre eventuale victime. Magnitudinea cutremurului a fost iniţial măsurată la 6,4 grade, dar a fost redusă ulterior.

Opinia ta contează. Comentează!