Timpul frumos i-a scos la lucru
Social 3 aprilie 2024, 19:48 | 342

Odată cu încălzirea vremii, oamenii din sate revin la lucrările din câmp sau din grădină. Nu au timp de zăbovit și spun că o zi de muncă îi hrănește un an. În satul Calfa, raionul Anenii Noi, sătenii și-au scos sapele și au început a semăna semințe de tot felul pentru a avea de mâncare tot anul.

Pe Galina Mastac am găsit-o în grădină. Femeia spune că gustul produselor crescute în condiții naturale nu se compară cu cel al fructelor sau legumelor din magazine.

GALINA MASTAC, locuitoarea satului Calfa: "Iată, punem niște ceapă așa ca un aricel, se spune ceapă nemțească. Repede iese și e pentru mâncare. Ceapa ceea e târzie, dar asta repede iese. Distanța e mai mărișoară. Iată, cam o șchioapă. Ea se pune mai desișoară."

MARIA NETEDA, locuitoarea satului Calfa: "Aici sădim morcov, așa puțin pentru noi, doi moșnegi. Copiii deja nu mai iau, sunt la oraș. Ei pot să-și cumpere. Dar noi câteva brăzdițe de morcov, o salată."

Pe dealurile din Cimișeni, raionul Criuleni agricultorii muncesc de zor. În mai puțin de două zile, gospodarii au reușit să semene o sută de hectare de semințe de muștar, după care au trecut la semănat porumb.

MARIA RUSNAC, reporter Jurnal TV: "Dis-de-dimineață, gospodarii din Cimișeni au ieșit în câmp, la semănat. Pe aceste 20 de hectare de pământ, va crește porumb și oamenii trag nădejde că vor avea la toamnă o recoltă bogată."

VALERIU RABEI, antreprenor: "Am terminat numai ce de semănat semințe de muștar și începem porumbul. De astăzi, porumbul și floarea soarelui. Pe unde porumb, pe unde floarea soarelui, depinde de soi. Nu toate sunt totuna, sunt care rezistă la temperaturi mai joase și care rezistă la temperaturi mai ridicate și de aceea semănăm când porumb, când floarea-soarelui."

EUGEN PERCIULEAC, agricultor: "Ei, lucrări avem noi multe. Abia se încep lucrările. Semințe de floarea soarelui, porumbul, noi cu acestea ne ocupăm, acestea le punem."

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe parcursul săptămânii curente vremea se va menține caldă, fără precipitații.

Opinia ta contează. Comentează!