Jurnalul orei 17, 8 Mai
Prezentat de Călin Jucovschi
Republica Moldova participă, în premieră, la Bienala de la Venezia cu proiectul „În a mia și a doua noapte”. Expoziția internațională de artă găzduiește lucrarea semnată de Pavel Brăila și prezentată de Adelina Luft. Vernisarea a avut loc aseară în pavilionul țării noastre, amenajat în capela Santa Veneranda, parte a Bisericii „Sfinților Ieremia și Lucia” din Veneția, în prezența echipei artistice, a oficialilor și a numeroși vizitatori.
Fostul deputat Sergiu Sârbu, împreună cu fratele său, ajung pe banca acuzaților. Primul este învinuit de îmbogățire ilicită, iar al doilea este acuzat de complicitate. Procurorii anticorupție au constatat o diferență de aproape trei milioane de lei între veniturile declarate și averea acumulată de Sergiu Sârbu în perioada exercitării mandatului de deputat. Oamenii legii au aplicat sechestre pe bunuri și mijloace financiare de peste șapte milioane de lei. Sârbu respinge acuzațiile.
Un accident violent s-a produs în această după-amiază în sectorul Buiucani al capitalei. Un troleibuz s-a ciocnit cu un camion. Regia Transport Electric a informat că mai mulți călători au avut nevoie de îngrijiri medicale după coliziune, însă toți sunt în afara pericolului. La fața locului au intervenit câteva echipe de ambulanță și poliție, iar traficul în zonă a fost îngreunat. Preliminar, polițiștii au stabilit că opt pasageri din troleibuz au suferit traumatisme, inclusiv trei minori. Copiii au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.








