PSRM nu a venit la întrevederea cu ACUM
Politic 7 iunie 2019, 15:35 | 2953

Aleșii Partidului Socialiștilor nu au venit astăzi la discuții cu deputați Blocului ACUM Platforma DA și PAS. În schimb, membrii PSRM s-au văzut cu reprezentanții Partidului Democrat. „Aceste discuții au drept scop crearea unei majorități parlamentare”, a declarat vicepreședintele PD Vladimir Cebotari după întâlnirea cu socialiștii.

Discuțiile dintre deputații Blocului ACUM Platforma DA și PAS și cei din Partidul Socialiștilor erau programate să aibă loc în această dimineață, la ora 08:30, în Parlament. După ce i-au așteptat o oră și jumătate pe socialiști, reprezentanții Blocului ACUM au ieșit la declarații de presă.

La scurt timp, însă, reprezentanții PD, iar apoi și cei ai PSRM au apărut în fața presei și au anunțat că, tot azi-dimineață, au purtat negocieri în sediul legislativului.

Întrebat de ce socialiștii nu au venit la discuțiile cu Blocul ACUM, Ion Ceban a declarat că nu a văzut deocamdată o poziție comună a Partidului Acțiune și Solidaritate și a Platformei DA.

Iar șeful statului, care s-a aflat într-o vizită la Sankt Petersburg, a scris pe pagina sa de pe o rețea de socializare că a revenit la Chișinău mai devreme decât era prevăzut. Totodată, Igor Dodon s-a arătat optimist că alegerile anticipate pot fi evitate.

În această după-amiază va avea loc ședința Consiliului Republican al PSRM, în cadrul căreia ar urma să fie luată o decizie finală. Și liderii Partidului Democrat au anunțat că astăzi se va desfășura o întrunire a Consiliului Politic Național al formațiunii. 

Opinia ta contează. Comentează!