Sondaj: Corupția, o problemă mare
Social 19 noiembrie 2018, 18:38 | 1724

86 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova consideră că țara este guvernată în interesul anumitor grupuri și doar 10 la sută - că este condusă în interesul majorității oamenilor. În același timp, 77 la sută dintre locuitori cred că fenomenul corupției reprezintă o problemă foarte mare în statul nostru. Sunt datele unui sondaj realizat de organizaţia americană Institutul Republican Internațional.

Studiul mai relevă că 68 la sută dintre intervievaţii din Chișinău consideră că în Republica Moldova lucrurile se îndreaptă spre o direcție greșită, iar 29 la sută susţin că suntem pe calea cea bună. În schimb, în sate, 73 la sută dintre participanţii la sondaj consideră că mergem pe un drum greșit. Principalele probleme cu care se confruntă țara noastră sunt: veniturile și pensiile mici, corupția, șomajul, emigrarea și prețurile mari. Respondenţii mai consideră că Parlamentul este instituția în care corupția este prezentă. În același timp, 71 la sută dintre cetățeni afirmă că societatea are nevoie de reforme serioase, schimbări structurale și de sistem, iar nouă la sută - că societatea noastră trebuie protejată de forțele care vor să schimbe ordinea curentă. Întrebați dacă sunt de părere că generația tânără are un viitor în Republica Moldova, 73 la sută dintre intervievaţi au declarat că nu, iar 23 - au răspuns afirmativ. Reprezentanții Institutului Republican Internațional au colectat date în întreaga republică, cu excepția regiunii transnistrene. Sondajul a fost realizat între 11 septembrie şi 16 octombrie, pe un eșantion de 1.503 persoane, și are o marjă de eroare de 2,5 la sută. Studiul a fost finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională. Institutul Republican Internațional este o organizație nonguvernamentală cu sediul central la Washington, care are drept obiectiv promovarea valorilor democratice.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie