Un nou val de inundații și grindină
Social 29 iunie 2018, 19:59 | 3130

Ploile de astăzi și de ieri au inundat din nou câteva gospodării din raionul Hâncești, dar și mai multe străzi din Chișinău. În unele localități a căzut și grindină, care a distrus hectare de porumb, floarea soarelui și viță de vie. Un șir de sate din raioanele Criuleni, Strășeni, Căușeni și Hâncești nu au curent. În același timp, pe lângă codul galben de instabilitate atmosferică în toată republica, azi a fost emisă și o avertizare hidrologică pentru raioanele Briceni şi Edineţ, în legătură cu creșterea nivelului apei în râul Prut.

După aversele puternice de aseară, salvatorii au intervenit pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe străzile Băcioii Noi, Gherman Pântea și Uzinelor din Chișinău. A fost inundat și magazinul alimentar din imagini, situat în sectorul Ciocana al capitalei. Filmulețul cu un bărbat care înoată prin apa de pe stradă, care-i ajunsese până la subsuori, a devenit viral pe internet. Între timp, apa s-a scurs și pe unde au trecut puhoaiele au rămas gunoaie și nămol. Ușa alimentarei a fost distrusă, câteva frigidere s-au defectat, iar mai multe produse s-au stricat și au fost aruncate, ne-a spus vânzătoarea.

Totodată, în urma ploilor, a crescut numărul gropilor de pe străzile capitalei. Una dintre acestea s-a format la intersecția străzii pietonale cu strada Alexandru cel Bun. Groapa are mai mult de un metru, potrivit consilierului municipal Ilian Cașu, care a postat o fotografie pe pagina sa de Facebook. Șeful Regiei „Exdrupo”, Adrian Boldurescu, ne-a spus că se lucrează peste tot și că se va interveni și pe strada pietonală. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în mai multe sate din raionul Hâncești, printre care Fundul Galbenei, Bujor, Pervomaiscoe și Lăpușna, a plouat cu grindină.

Și în satele Horești și Țâpala, raionul Ialoveni, grindina a afectat culturile agricole. În satul Filipeni, raionul Leova, ploaia cu gheață a distrus patru hectare de viță de vie și mai multe drumuri. Comisiile teritoriale pentru situații excepționale urmează să stabilească volumul pagubelor.

Și după precipitațiile căzute astăzi, mai multe drumuri din capitală au devenit lacuri.

Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil și sâmbătă. Se prevăd averse însoțite de descărcări electrice, temporar puternice, cu grindină și intensificări ale vântului. Iar cel de-al doilea cod galben, emis de hidrologi, rămâne în vigoare până pe 2 iulie. Principalul fenomen prognozat este ieşirea apei în luncă. Specialiștii spun că, în urma precipitațiilor puternice care au căzut în ultimele zile, în cursul superior al râului Prut se formează o viitură pluvială, iar pe sectorul Criva – Costeşti se prognozează creşterea nivelului apei cu aproape trei metri faţă de cel din 28 iunie. Din acest motiv, izolat, este posibilă ieşirea apei în lunca Prutului în raioanele Briceni şi Edineţ.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie