Construcție cu scandal la Durlești
Social 18 aprilie 2024, 20:06 | 5726

Pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești ar putea fi construit un complex rezidențial, al cărui proiect a fost aprobat prin vot secret de consilierii locali. Deși anterior se împotriveau, 14 dintre cei 24 de aleși locali au votat „pentru” la ultima ședință a consiliului, pe 3 aprilie. Consilierii au fost de fapt obligați de o hotărâre judecătorească să aprobe proiectul în favoarea unei companii de construcții.

Neînțelegerile au început în luna august 2021, când antreprenorul Vladimir Lupu a cerut primăriei Durlești să-i vândă la preț normativ un teren de aproape cinci ari și, totodată, să fie adoptat un nou PUZ, prin care să fie modificat regimul de înălțime, așa încât să fie posibilă construcția unor blocuri cu 9 etaje.

OLEG POPȘOI, consilier local, Durlești: "În anul 2021, lunile august-septembrie a ajuns la Comisia funciară această problemă unde consilierii din start s-au arătat împotriva acestui plan. Mai mult ca atât s-a mers la fața locului, s-a discutat, s-a văzut că este un proiect care nu corespunde cerințelor mai mult ca atât nu avea avizele necesare și mai mult ca atât chiar și la instanțe a fost prezentat un plan urbanistic și de detaliu care nu a fost nici semnat, nici ștampilat de executorii acestui plan urbanistic."

Antreprenorul a insistat ca respectiva chestiune să fie inclusă pe ordinea de zi a Consiliului, însă fără succes. Ulterior, Vladimir Lupu a atacat în instanță Consiliul orașului Durlești, iar pe 14 decembrie 2021, judecătorul Marcel Gandrabur, de la Judecătoria Chișinău, a obligat Consiliul să emită o decizie favorabilă în privința antreprenorului.

Inițial, consilierii PAS, MAN și cei din PSRM erau „împotrivă”. Doar cei de la CUB, partid din care face parte și primărița de la Durlești, Eleonora Șaran, erau „pentru” examinarea chestiunii. În ziua de 3 aprilie curent, cu votul a 14 din 24 de consilieri, proiectul a fost adoptat. Au fost 14 voturi „pro”, 9 – „împotrivă” și un vot nevalidat. Nu se cunoaște, deocamdată, cine a fost „pro” și cine „contra”, pentru că procedura a fost secretă.

OLEG POPȘOI, consilier local: "A fost propus de către unul din consilieri a votului secret și consilierii au votat pentru ca procedura de vot să fie secretă și ulterior din păcate s-au găsit 14 voturi din 24 prezenți care au votat pentru executarea hotărârii judecătorești."

Juristul Primăriei Durlești vorbește de o neglijență a consilierilor.

LIUBOV POPA, jurist din cadrul primăriei Durleşti: "Greșeala cea mai mare sau eroarea admisă de către Consiliul a fost că ei nu au examinat în primul rând în termen cererile beneficiarului, nu s-au expus în niciun fel la problema referitoare la PUZ. Doar au făcut careva ședințe ca să determine dezvoltatorul să mai cedeze din teren, dar pe noi asta nu ne interesează, dar oficial prin emiterea unei decizii aceștia nu și-au expus părerea sau poziția referitor la aprobarea PUZ-ului de la Tudor Vladimirescu."

Reprezentantul companiei de construcții care urmează să ridice complexul locativ în zona rezidențială din Durlești spune că are toate actele necesare.

VALENTINA ANDRONIC, reprezentant al companiei de construcții: "La noi în echipă toate actele sunt în regulă. Din câte cunoaștem noi, totul este în regulă, consilierii locali au votat proiectul și noi suntem în pregătiri deja. Nu pot să zic că nu am putut să ne înțelegem deodată, dar s-a analizat foarte mult timp. A durat un pic pentru că la prima etapă după cum am observat noi nu toți consilierii au studiat întregul proiect ca să înțeleagă cum acesta va fi construit și care vor fi beneficiile pentru comunitate."

Ce spune Centrul Național Anticorupție, aflați sâmbătă de la ora 19.00, la „Jurnalul Săptămânii”.

Opinia ta contează. Comentează!