Autoritățile de la Chișinău afirmă că au îndeplinit 40 la sută din angajamentele luate în procesul de integrare europeană
Social 17 aprilie 2023, 20:03 | 594

Autoritățile de la Chișinău au îndeplinit 40 la sută din angajamentele luate în procesul de integrare europeană. Declarația a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului de or Externe, Vladimir Cuc, într-o emisiune la postul public de radio. Potrivit funcționarului, este vorba de modificarea și adoptarea unor legi, care au scopul de a asigura buna funcționare a instituțiilor statului.

VLADIMIR CUC, secretar de stat MAIE: "În prezent, avem aproximativ 40 la sută din acțiuni implementate, aproximativ 40 sunt la faza avansată sau finală, acest procentaj deja crește și avem în jur de 20 la sută de acțiuni, încă nerealizate sau există necesitatea unui efort mai consolidat."

Cu doar patru membri la CSM și numai cinci judecători la una dintre cele mai importante instituții, Curtea Supremă de Justiție, secretarul de stat al MAIE s-a arătat mulțumit de reforma justiției.

VLADIMIR CUC, secretar de stat MAIE: "În principiu, avem majoritatea acțiunilor realizate și destul de bine realizate, cele rămase țin de finalizarea procesului de pre-vetting, aici sunt factori obiectivi, procesul este destul de îndelungat, dar cred că se vor isprăvi și cu asta pentru că a fost extins și termenul comisiei. În rest, legislația am aprobat-o toată, care era în plan."

Autoritățile au restanțe la implementarea măsurilor restrictive internaționale împotriva persoanelor implicate în fapte ce au atentat la drepturile fundamentale ale omului, la democrație și statul de drept. Secretarul de stat al Ministerului de or Externe are o explicație.

VLADIMIR CUC, secretar de stat MAIE: "Aici avem o serie de factori, care nu ne-au permis să avem un scor foarte bun, dar pentru că și recomandarea este foarte generală și nu există căi exacte de a proceda cu această deoligarhizare."

În iunie 2022, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidat de aderare la Uniunea Europeană. Comisia Europeană a recomandat atunci Republicii Moldova realizarea a nouă condiționalități de bază. Majoritatea vizează reforma justiției, combaterea corupției și consolidarea capacității administrației publice.

Opinia ta contează. Comentează!