Comisarul european Johannes Hahn vine mâine într-o vizită oficială la Chișinău
Politic 18 iunie 2019, 20:51 | 2084

Comisarul european pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, vine mâine într-o vizită oficială în Republica Moldova.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Serviciului de Presă al  Guvernului. Hahn va avea discuții cu premierul Maia Sandu, iar la ora 15 și 15 minute, cei doi oficiali vor susține o conferință de presă comună. De asemenea, comisarul european se va întâlni cu: șeful statului, președintele Parlamentului, liderul fracţiunii parlamentare a PD, precum și cu reprezentanții societății civile. Înaintea vizitei sale la Chișinău, Johannes Hahn a declarat că Uniunea Europeană va debloca rapid asistența financiară pentru țara noastră după ce vor fi îndeplinite condițiile pentru statul de drept, reforma justiției și pluralismul media. Precedenta vizită la Chișinău a lui Hahn a avut loc pe 3 iunie, la invitația liderilor Blocului ACUM Platforma DA și PAS. 

Opinia ta contează. Comentează!