Un bărbat de 57 de ani a fost reținut, după ce l-a înjunghiat pe un alt bărbat cu un cuțit
Social 12 decembrie 2022, 16:02 | 427

Un bărbat din raionul Drochia riscă ani grei de pușcărie, după ce a abuzat-o pe fiica concubinei sale. Victima abia împlinise 14 ani.

Un bărbat de 57 de ani a fost reținut de polițiști, după ce l-a atacat pe un tânăr, duminică, în Ceadîr-Lunga. Făptașul se afla într-un local, iar în urma unui conflict cu un tânăr de 32 de ani, a scos cuțitul și i-a aplicat acestuia din urmă o lovitură în abdomen. Ulterior, a plecat de la fața locului. Momentul a fost surprins pe camerele de supraveghere. Atenție, urmează imagini cu puternic impact emoțional.

Victima a fost internată de urgență în spitalul raional. Atacatorul a fost identificat și reținut. Poliția informează că acesta a fost anterior judecat pentru alte infracțiuni. Pe numele lui a fost pornit un dosar penal. Acum, el riscă până la șapte ani de pușcărie.

Iar șase persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 42 de ani, dintre care trei angajați ai Poliției de Frontieră din Leova, au fost reținute și anchetate pentru că au încercat să scoată din Republica Moldova peste 600 de mii de țigarete. Potrivit procurorilor, tentativa de contrabandă a avut loc în proximitatea localității Tochile-Răducani, raionul Leova. La fața locului au fost depistate un autoturism ce aparținea organizatorului, o barcă gonflabilă și peste 300 de mii de țigarete. O zi mai târziu, la domiciliul organizatorului grupului infracțional au fost depistate alte 300 de mii de țigarete, o armă deținută ilegal și uniforme polițienești, deși persoana nu este angajată în nicio instituție de forță. Patru persoane se afla în arest preventiv pentru 30 de zile. Investigația continuă.

Un bărbat de 42 de ani din raionul Drochia riscă până la 20 de ani de pușcărie, pentru că ar fi abuzat-o pe fiica concubinei sale, timp de doi ani. Acțiunile cu caracter sexual ar fi avut loc în perioada 2018-2020, când copila nu împlinise nici 14 ani. Potrivit anchetei, minora a rămas însărcinată. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile. Acesta își recunoaște parțial vina.

Opinia ta contează. Comentează!