Prevederi mai dure pentru șoferii băuți
Social 15 decembrie 2018, 09:41 | 1698

De astăzi, toți șoferii care vor fi prinși băuți la volan vor rămâne fără permis de conducere până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în privința lor. Mai mulți conducători auto intervievați azi de un reporter Jurnal TV au susținut modificarea și au adăugat că persoanele care își permit o astfel de abatere trebuie pedepsite dur. Noaptea trecută, inspectorii de patrulare au și reținut un șofer în stare de ebrietate, iar alți doi sunt suspectați că au urcat beți la volan.

Anterior, dacă șoferii erau prinși în stare de ebrietate, a doua zi li se elibera un permis de conducere provizoriu și nu erau nevoiți să mai susțină o dată examenul de specialitate. Situația s-a schimbat după modificarea Codului Contravențional și a celui Penal. Când le-am solicitat opinia, conducătorii auto intervievați de noi NU s-au arătat împotriva noilor prevederi.

Inspectoratul Național de Patrulare anunță că noaptea trecută ar fi fost prinși trei șoferi în stare de ebrietate. Doi dintre aceștia au refuzat să treacă testul de alcoolemie, iar cel de-al treilea a rămas deja fără permis de conducere. În urma verificărilor, s-a constat că cel din urmă, un tânăr de 27 de ani din orașul Glodeni, avea o concentrație de 1,08 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. Datele oficiale arată că, de la începutul anului, au fost înregistrați peste 4.900 de oameni care urcaseră băuți la volan.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie