Geoană: Rusia nu are resurse suficiente
Politic 29 martie 2023, 19:38 | 817

Rusia nu are resurse suficiente ca să ajungă până la Odesa și regiunea transnistreană, iar NATO nu vede un risc de atac militar iminent la adresa Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, pentru presa de la București. Oficialul NATO atenționează însă că Rusia folosește un întreg arsenal al războiului hibrid împotriva Republicii Moldova.

MIRCEA GEOANĂ: "Nu vedem un risc de atac militar iminent la adresa Republicii Moldova din partea Federației Ruse. Pentru un motiv foarte simplu: nu au resurse suficiente ca să ajungă până la Odesa, Transnistria și să închidă bucla. Asta nu înseamnă că Federația Rusă nu folosește, în timp ce vorbim, un arsenal al războiului hibrid, în totalitatea sa, împotriva Republicii Moldova. Încercarea de a răsturna un regim democratic ales este o operațiune activă, mobilizarea de forțe politice din Republica Moldova, comunicare, dezinformare, minciuni sunt folosite pe scară foarte largă în Repubica Moldova."

Mircea Geoană a mai spus că Rusia este extrem de agresivă și vede Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Belarusul și Caucazul ca propria sferă de influență. Secretarul general adjunct al NATO a atras atenția că deși Republica Moldova este un stat neutru, aceasta nu înseamnă că trebuie să fii slabă din punct de vedere militar. Din acest motiv, spune Geoană, NATO își intensifică sprijinul pentru Republica Moldova, „o țară atât de apropiată de România și un partener comun al NATO și al Uniunii Europene”. Acum două săptămâni, ministrul Apărării, Anatolie Nosatâi, a declarat, într-un interviu pentru France Presse, că Republica Moldova nu se confruntă cu un „pericol militar iminent”, ci cu un „război hibrid” dus de Moscova pentru a „răsturna puterea proeuropeană” de la Chișinău.

Opinia ta contează. Comentează!