GERMANIA Deflagrația s-a produs într-o mină situată la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de Berlin. La fața locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenție, care au avut nevoie de câteva ore pentru a-i aduce la suprafață pe cei 35 de mineri blocați la o adâncime de 700 de metri. Potrivit presei locale, recuperarea victimelor a fost posibilă datorită unui puț, care a rămas intact în urma exploziei. Doi dintre mineri s-au ales cu diferite răni, dar viața lor nu este în pericol. Cauza incidentului va fi stabilită în urma unei anchete.

BOLIVIA Gest brutal al protestatarilor antiguvernamentali din Bolivia. Mai mulți manifestanți furioși au atacat-o și agresat-o pe șefa administrației unui orășel din centrul țării. Protestatarii au acuzat-o pe femeie că este susținătoare a președintelui Evo Morales și au decis să o pedepsească. Indivizi, care și-au acoperit fețele, au târât-o pe Patricia Arce pe străzile din oraș, au stropit-o cu vopsea roșie și chiar i-au tăiat părul. Mai apoi, au abandonat-o în fața unei secții de poliție. Se întâmplă în contextul în care, de câteva săptămâni, locuitorii Boliviei protestează din cauza inegalității sociale şi a creşterii preţurilor.

RUSIA Incident pe un aeroport din Orientul Îndepărtat rus. Motorul unui avion de pasageri a luat foc, în timp ce se pregătea să decoleze din Habarovsk spre Magadan. Flăcările au fost surprinse în imagini de oamenii care se aflau la bordul aeronavei. Aparatul de zbor a rămas la sol, iar mai multe echipe de pompieri au intervenit pentru a lichida incendiul. Pasagerii şi membrii echipajului au fost evacuaţi şi nu s-au înregistrat victime. În urma incidentului a fost deschisă o anchetă.