Comisia pentru Situații Excepționale a decis prelungirea importului de cereale pe un termen de trei luni, în baza licenței
Social 26 martie 2024, 16:13 | 343

Importul grâului, porumbului și a semințelor de floarea-soarelui în Republica Moldova va fi, în continuare, permis doar în baza licenței eliberate de Ministerul Agriculturii. Comisia pentru Situații Excepționale a decis prelungirea acestei măsuri pe un termen de trei luni. Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a declarat înaintea ședinței Guvernului că astfel autoritățile încearcă să mențină pe piața internă un preț sustenabil pentru cereale.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii: "Noi am analizat foarte atent, lunar și săptămânal, producția și consumul intern, dar și exporturile. Noi am ajuns la concluzia că stocurile de cereale în Republica Moldova sunt suficiente pentru a cere de la CSE prelungirea cu încă trei luni a licențierii în Republica Moldova la importuri de cereale. Este vorba despre toate trei tipuri - grâu, porumb și floarea-soarelui."

Potrivit ministrului, decizia Comisiei pentru Situații Excepționale va facilita, în continuare, stabilizarea prețurilor la produsele cerealiere din Republica Moldova.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii: "Cunoaștem că în 2023 vânzările au fost extrem de mici, iar acum, în ajunul noii recolte, sperăm ca agricultorii din țară să reușească să-și vândă la prețuri competitive produsele cerealiere."

Cererea de eliberare a licenței de import poate fi depusă de o persoană fizică sau juridică, care desfășoară activități economice de fabricare a uleiurilor și grăsimilor, a produselor de morărit, a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă sau creșterea animalelor. Solicitările vor fi examinate de o comisie constituită de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Sistemul de licențiere a importurilor de grâu, porumb și floare soarelui a fost introdus în octombrie 2023, pentru o perioadă de trei luni, fiind prelungit, ulterior, cu încă trei luni, de CSE. Potrivit unei analize a comunității Watchdog, în 2022, în primul an al războiului ruso-ucrainean, importurile de grâu au crescut în raport cu 2021 de 74 de ori, cele de porumb de 42 de ori, iar de floarea-soarelui de 60 de ori.

Opinia ta contează. Comentează!