Trei persoane, printre care o copilă de doi ani, au fost la un pas de moarte, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Social 20 octombrie 2023, 15:43 | 213

Și-a pierdut viața în vamă. Un moldovean de 54 de ani a murit după ce a căzut în gol din cabina autocamionului pe care îl conducea. Tragedia s-a produs în această dimineață, în jurul orei 05:00, la punctul de trecere a frontierei Albița.

Trei persoane, printre care o copilă de doi ani, au fost la un pas de moarte, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de soba din casă. Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de joi în orașul Bălți. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în urma incidentului au avut de suferit o femeie de 45 de ani, dar și o minoră de doi ani. Acestea au fost transportate la spital, iar în prezent sunt în stare satisfăcătoare. Un caz similar a avut loc și în localitatea Negureni, Telenești. O femeie de 65 de ani s-a intoxicat în urma exploatării sobei din propria locuință. Ajunși la locul faptei, medicii i-au acordat ajutor medical, fără ca aceasta să fie transportată la spital. Potrivit IGSU, în perioada rece a anului trecut s-au produs 461 de incendii în care și-au pierdut viața 73 de persoane, inclusiv doi copii.

Un taximetrist, originar din Edineț, a fost reținut în curtea unei școli din sectorul Ciocana al capitalei, după ce polițiștii și procurorii au găsit la el 500 de grame de de droguri de tip PVP, care pe piața neagră ar costa peste 300 de mii de lei. Potrivit anchetei, tânărul de 25 de ani ridica marfa în cantități mari, după care o distribuia curierilor, pentru ca ulterior aceasta să fie vândută pe Telegram. A fost reținut și un bărbat de 50 de ani, care avea rolul de curier. Acesta preluase o doză de 50 de grame din ascunzișul în care taximetristul plasa drogurile. După reținere, judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului.

Un moldovean de 54 de ani a decedat, după ce a căzut în gol din cabina autocamionului pe care îl conducea. Potrivit Serviciului Vamal, tragedia s-au produs dimineața, în jurul orei 05:00, la vama Albița. La fața locului au intervenit serviciile de urgență medicală din România, care au constatat decesul bărbatului. Oamenii legii din România continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor decesului bărbatului.

Opinia ta contează. Comentează!