Jurnalul orei 19, 19 Mai
Jurnalul orei 19:00 19 mai 2023, 19:51 | 1029

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

Satul Bulboaca se schimbă văzând cu ochii. Localitatea se pregătește de Summitul Comunității Politice Europene. După ce a fost reparată o bună parte a drumului principal, lucrările de înfrumusețare continuă. Agitație este și la vinăria din localitate, unde pe 1 iunie se vor întâlni 50 de șefi de stat și guvern din toată Europa.

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, se va adresa cetățenilor care vor veni duminică în Piața Marii Adunări Naționale la Adunarea „Moldova Europeană”.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii au început astăzi procedura de examinare și desigilare a plicurilor cu listele electorale, ridicate în timpul perchezițiilor efectuate la Comrat, în dosarul privind coruperea alegătorilor din autonomia găgăuză și finanțarea ilegală a Partidului Șor.

Liderii G7 s-au întrunit astăzi în orașul nipon Hiroshima, devenit sinonim cu ororile războiului nuclear. Unul dintre subiectele centrale îl reprezintă războiul neprovocat declanșat de Rusia în Ucraina.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie