Au primit o nouă șansă la viață
Social 23 februarie 2023, 15:26 | 779

Medicii din Chișinău au revenit la transplanturile de rinichi, după o pauză de peste doi ani, din cauza pandemiei. Primele trei intervenții au fost efectuate cu succes la Spitalul clinic ”Timofei Moșneaga”, de o echipă formată din urologi, nefrologi, chirurgi și anesteziști. ”Am primit a doua șansă la viață”, spun pacienții.

Valeriu Brânza povestește că a început să aibă probleme de sănătate, după ce a fost diagnosticat de două ori cu Covid-19. Bărbatul a fost bucuros să audă vestea, care i-a schimbat viața.

Un alt bărbat se confrunta cu probleme renale de șase ani. Trei ani a urmat un tratament medicamentos și a frecventat cursurile de dializă. Vestea a fost neașteptată, dar destul de îmbucurătoare, povestește bărbatul.

Printre cei care au beneficiat de transplant de rinichi este și Sergiu.

Efectuarea transplantului de organe nu a fost posibilă aproape doi ani, din cauza pandemiei de Covid-19.

ADRIAN TĂNASE, șef Clinica de urologie, dializă și transplant renal: "Foarte mulți dintre pacienții care fac tratament prin dializă s-au îmbolnăvit de Covid, iar intervențiile de transplant erau contraindicate în așa caz. Începând cu luna decembrie, am efectuat primele trei intervenții chirurgicale, trei operații de transplant renal, cu rinichi de la donator în moarte cerebrală."

Toate trei operații au decurs cu succes, datorită efortului comun al medicilor.

SERGIU GAIBU, șef Secție hemodializa și transplant renal: "Operațiile de transplant au fost efectuate reușit, pacienții sunt în prezent la domiciliu și nu necesită continuarea tratamentului care a fost, pe dializă."

VICTOR COJOCARU, șef Clinica anesteziologie și terapie intensivă: "În timpul anesteziei, sunt conectate o multitudine de aparate, e un monitoring extrem de minuțios. Monitorizăm funcția pulmonară, funcția cardiacă și nu doar pulsul, saturația, tensiunea, dar punem și așa-zisul aparat Pico, adică determinăm întreaga funcție cardiovasculară."

Cei trei pacienții, de 47, 49 și, respectiv, 60 de ani, au fost externați și se simt bine.

Opinia ta contează. Comentează!