Joe Biden i-a propus lui Vladimir Putin să se întâlnească într-o țară terță
Externe 14 aprilie 2021, 15:26 | 850

Joe Biden i-a propus lui Vladimir Putin organizarea unei întâlniri la nivel înalt într-o terţă ţară, în următoarele luni, pentru a ”clădi o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia”, a anunţat Casa Albă. Discuția Biden-Putin a avut loc ieri, la telefon. Kremlinul confirmă că Joe Biden a vorbit cu Vladimir Putin, fără a preciza dacă acesta din urmă a acceptat propunerea.

Joe Biden a subliniat cu această ocazie 'angajamentul de neclintit' al Statelor Unite faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi şi-a exprimat 'îngrijorarea faţă de acumularea neaşteptată de trupe ruse la frontiera ucraineană. Un comunicat al Kremlinului a confirmat, de asemenea, că preşedintele Joe Biden i-a propus liderului rus organizarea unei reuniuni la vârf "în viitorul apropiat", fără a preciza dacă preşedintele rus a acceptat propunerea.

Kievul şi statele occidentale acuză Rusia că a masat zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei, care îşi propune să adere la NATO. În acelaşi timp, violenţele au fost reluate de la începutul anului în conflictul din estul Ucrainei între forţele de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi.

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, care a contribuit la ieşirea din impas a relaţiilor Moscovei cu Washingtonul, în anii 1980, a salutat marţi un posibil summit între cei doi preşedinţi. "Aceasta este singura modalitate pentru a începe construirea unor relaţii bilaterale într-un mod nou", a declarat Gorbaciov, citat de agenţia rusă de ştiri Interfax.

Opinia ta contează. Comentează!