Șofer trimis în judecată
Social 23 mai 2019, 21:16 | 1308

Șoferul din Hâncești, care l-a mușcat pe un polițist de deget, riscă până la trei ani de închisoare. Bărbatul este acuzat de violenţă, huliganism şi refuzul de a fi supus testului de alcoolemie. Incidentul a avut loc în ziua de 16 aprilie, în satul Bozieni.

Amintim că incidentul a avut loc după ce inspectorii de patrulare au oprit un automobil de model „Vaz", la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 25 de ani, vizibil în stare de ebrietate. La solicitarea polițiștilor de a prezenta actul de identitate sau documentul ce atestă dreptul de proprietate asupra autovehiculului, șoferul a refuzat. De asemenea, bărbatul nu s-a supus cerințelor poliţiştilor care urmau să verifice dacă acesta a consumat sau nu alcool. În replică, conducătorul auto a dat dovadă de un comportament agresiv, folosind cuvinte necenzurate. În timpul reținerii, șoferul l-a mușcat pe unul din polițiști de deget, provocându-i leziuni. Din imaginile video postate pe o rețea de socializare se vede că pentru a-l calma, șoferul a fost lovit și stropit cu gaze lacrimogene. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie