Mercurul din termometre va depăși 40 de grade Celsius în Franța
Externe 25 iunie 2019, 15:52 | 933

Căldură mare în întreaga Europă. Mercurul din termometre va urca vertiginos în zilele următoare, iar Franța va fi printre țările cele mai afectate. Autoritățile au emis un cod portocaliu de caniculă, valabil până la sfârșitul acestei luni. De arșiță nu scapă nici Grecia, unde există un risc sporit de incendii.

Meteorologii francezi anticipează că temperaturile vor depăși 40 de grade Celsius, săptămâna aceasta, ceea ce ar fi un record istoric pentru luna iunie. Canicula va fi resimțită în majoritatea regiunilor Franţei și se va accentua progresiv în cea mai mare parte a ţării, cu maxime aşteptate în intervalul 26-28 iunie. În Paris a fost activat „nivelul trei” de caniculă extremă. Nivelul patru, cel maxim, nu a fost folosit niciodată până acum. Autoritățile au instalat fântâni temporare, iar piscinile publice vor fi deschise până târziu, astfel încât oamenii să se poată răcori pe tot parcursul zilei. Meteorologii avertizează că un val de caniculă similar a lovit Franța în august 2003. Atunci, au fost înregistrate 44 de grade Celsius, iar arșița a ucis aproape 14 mii de oameni. Temperaturi extrem de ridicate vor fi în Germania, Elveția, Belgia și Grecia. În aceste condiții, autoritățile elene avertizează că există un risc sporit de izbucnire a incendiilor de pădure în mai multe regiuni ale țării. 

Opinia ta contează. Comentează!