Jurnalul orei 19, 18 Aprilie
Jurnalul orei 19:00 18 aprilie 2023, 20:56 | 663

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

1. Legea privind purtarea panglicii negru-oranj va fi modificată și înregistrată, din nou, în Parlament. Anunțul a fost făcut de deputatul PAS Lilian Carp. Potrivit lui, după decizia Curții Constituționale din 11 aprilie curent, actuala lege nu poate fi aplicată corespunzător. Între timp, socialiștii și susținătorii Partidului Șor pregătesc organizarea acțiunii „Regimentul nemuritor” pe 9 mai.

2. Vicepreședintele Curții Supreme de Justiție, Tamara Chișca-Doneva, vizată anterior într-un dosar pentru îmbogățire ilicită, a fost numită președinte interimar al instituției. Anunțul a fost făcut public astăzi de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii, porivit cărora, promovarea judecătoarei este rezultatul noilor modificări la legea cu privire la Curtea Suprema de Justiție.

3. Un nou pachet de sprijin financiar din partea blocului comunitar. Comisia pentru bugete din Parlamentul European a aprobat avizul privind asistența macrofinanciară de 145 milioane de euro pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan.

4. Armata rusă a bombardat centrul orașului Herson. O persoană a fost ucisă și alte nouă au fost rănite. Între timp, miniștrii de Externe ai țărilor G7 le-au transmis un avertisment celor care ajută Rusia să ducă războiul în Ucraina.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie