Bejan, demis după investigația jurnal TV
Social 11 februarie 2019, 19:23 | 1797

Comandantul adjunct al Trupelor de Carabinieri, Mihail Bejan, care i-ar fi cerut unui adolescent să-i presteze servicii sexuale contra plată, a fost eliberat din serviciul militar printr-un ordin al Ministerului de Interne. Totul se întâmplă după ce Jurnal TV a difuzat un material de investigație. Fotografia lui Mihail Bejan a fost scoasă de pe site-ul instituției, iar Procuratura a pornit o cauză penală.

În cadrul emisiunii 60 de minute de la Jurnal TV, unde a fost abordat subiectul Bejan, s-a cerut intervenția ministrului de Interne, Alexandru Jizdan, care a fost contactat telefonic.

Echipa Jurnal TV a încercat să afle la ce etapă se află ancheta, dar atât ofițerul de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Râșcani, Petru Covrig, cât și procurorul Angela Pleșca de la Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Râșcani, au refuzat să ofere detalii. Precizăm că Mihail Bejan a ocupat funcția de șef adjunct al detașamentului cu destinație specială ALFA din cadrul SIS în perioada când actualul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, deținea funcția de director adjunct al SIS. Sursele Jurnal TV ne-au spus că ulterior, Mihail Bejan a fost transferat în cadrul MAI în calitate de ofițer sub acoperire al SIS pentru a supraveghea activitatea Ministerului de Interne, iar mai târziu a fost numit în funcția de șef adjunct al trupelor de carabinieri, având misiunea de agent sub acoperire al SIS-ului. Pentru urmărirea completă a investigației accesați site-ul jurnal tv.md.

Opinia ta contează. Comentează!