Tensiuni politice între Venezuela și UE
Externe 18 februarie 2019, 15:30 | 1206

Tensiuni politice între Venezuela și Uniunea Europeană. Unor europarlamentari care urmau să se întâlnească cu liderul opoziției, Juan Guaido, nu li s-a permis să intre în țară. Oficialii de la Caracas au declarat că au luat respectiva decizie pentru că deputații de la Bruxelles ar fi conspirat împotriva lor.

Cinci europarlamentari, membri ai Partidului Popular European, au zburat la Caracas pentru a se întâlni cu Juan Guaido. Asta după ce, luna trecută, Parlamentul European l-a recunoscut pe liderul opoziţiei drept preşedinte interimar al Venezuelei.

Pe de altă parte, ministrul de Externe al Venezuelei, Jorge Arreaza, a scris pe Twitter că europarlamentarii ar fi fost informaţi în urmă cu câteva zile că nu vor fi primiţi în ţară. Asta pentru că el, cităm, "nu va permite extremei drepte europene să tulbure pacea şi stabilitatea ţării cu o nouă acţiune intervenţionistă și nerușinată", am încheiat citatul. Luna trecută, Juan Guaidó, liderul opoziţiei şi şeful Adunării Naţionale a Venezuelei, s-a autoproclamat preşedinte interimar al statului, contestându-l oficial pe Maduro în contextul în care ţara se confruntă cu o criză politică şi economică profundă. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de oameni continuă protestele, denunţând fraude electorale. Guaidó a fost recunoscut drept preşedinte interimar al Venezuelei de Statele Unite ale Americii şi de cele mai multe ţări occidentale, în timp ce Maduro, care susţine că este victima unei lovituri de stat, este sprijinit de Rusia, China, Cuba și Siria. 

Opinia ta contează. Comentează!