Imediat, cei doi au depus jurământul în plenul Parlamentului.

Același lucru l-au făcut judecătorii Liuba Șova și Nicolae Roșca, desemnați de Guvern. Promisiunea solemnă a fost rostită în plen și de către judecătorii Serghei Țurcanu și Eduar Ababei, care au câștigat concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru cele două funcții la Curtea Constituțională. Precizăm că ieri, Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități i-a propus din partea Parlamentului pentru a fi numiți în funcțiile de judecător al Curții Constituționale pe Domnica Manole și Dumitru Pulbere. Astăzi însă Dumitru Pulbere a fost înlocuit cu deputatul PSRM Vladimir Țurcan. Potrivit legii cu privire la Curtea Constituțională, o persoană nu poate să dețină mai mult de două mandate de judecător la CC. Astfel, Pulbere nu întrunește condițiile pentru această funcție, deoarece a fost judecător la Curtea Constituțională de 2 ori. Inițial, pentru funcția de judecător au fost selectați Vladimir Grosu și Nicolae Eșanu. În concursul organizat de Parlament s-au înscris 23 de candidați, printre care și Domnica Manole. În componența Curții Constituționale sunt șase judecători, cu un mandat de șase ani. Doi magistrați sunt desemnați de Parlament, doi - de Guvern şi doi - de Consiliul Superior al Magistraturii.