Bănuit de omorul unui consătean
Social 21 iunie 2023, 20:17 | 494

Un bărbat a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat că l-a ucis pe un consătean. Tragedia s-a întâmplat ieri, în raionul Orhei. Urmează detalii și alte știri pe scurt.

Caz ieșit din comun, pe Aeroportul Chișinău. Un pasager care a primit refuz de intrare în Republica Moldova a sărit de pe trapa avionului. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 03:50, în timpul verificării unor pasageri care veneau din Antalya. Cetățeanul străin nu deținea acte valabile și nici nu putea justifica scopul sosirii la Chișinău. După ce a sărit de pe trapa avionului, individului i-a fost acordat primul ajutor medical. Viața pasagerului este în afara oricărui pericol, precizează poliția.

Un tânăr de 21 de ani a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru comiterea unui atac tâlhăresc în Chișinău, împreună cu alți trei indivizi. Potrivit anchetei, în ziua de 22 august 2020, inculpatul și cele trei persoane au săvârșit un atac asupra unui bărbat, care se afla lângă mașina sa pe strada Nicolae Sulac. Cei patru l-au amenințat pe bărbat cu aplicarea armei, efectuând două împușcături în aer. Unul dintre inculpați l-a electrocutat. Victima a căzut la pământ. Făptuitorii au pătruns în automobil, de unde au sustras 17 mii de lei. Trei inculpați au fost condamnați anterior prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 2 februarie 2021, la câte trei ani și jumătate de închisoare și, respectiv, patru ani și jumătate de închisoare.

Un cetățean străin de 40 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, fiind suspectat de comiterea escrocheriilor ce vizează schemele de înșelăciune cu ruda implicată într-un accident rutier. Bărbatul este bănuit în trei cazuri înregistrate în sectorul Botanica. Suma totală a pagubelor înregistrate a fost estimată la 356 mii 300 de lei. După ce victimele erau contactate telefonic, individul mergea la domiciliile lor pentru a ridica banii. Polițiștii au stabilit că bărbatul avea complici peste hotare. Conform legislației penale în vigoare, individul riscă până la opt ani de închisoare.

Polițiștii din Orhei l-au reținut, pentru 72 de ore, un bărbat de 62 de ani, suspectat de comiterea unui omor. Cazul s-a întâmplat marți în satul Ghetlova. Victima, un bărbat de 46 de ani, ar fi decedat din cauza loviturilor în regiunea capului, care ar fi provocate de un obiect dur. Bănuitul de 62 de ani este consătean cu victima. Se presupune că cei doi au consumat băuturi alcoolice, după care a apărut un conflict. Cel reținut riscă acum până la 20 de ani de pușcărie sau chiar detenție pe viață.

Opinia ta contează. Comentează!