Jurnalul orei 19, 12 Iulie
Jurnalul orei 19:00 12 iulie 2023, 19:59 | 701

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

1. Subiectul Ucraina a dominat în a doua și ultima zi a summitului NATO de la Vilnius. Statele G7 s-au angajat să acorde Ucrainei un sprijin militar pe termen lung, pentru a o ajuta să reziste în fața Rusiei, dar şi pentru a descuraja Moscova de la orice atac în viitor.

2. Vineri vor fi luate decizii dificile, dar absolut necesare, ca urmare a atacului armat de la Aeroport, soldat cu doi morți. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean în cadrul ședinței guvernului. Oficialul nu a precizat dacă vor avea loc demiteri.

3. Sanatoriul „Moldova” din Odesa ar putea fi întors în proprietatea statului, după ce o instanță din Ucraina a anulat toate deciziile adoptate din 2019 până în prezent și a trimis dosarul la rejudecare. Jurnal TV a realizat investigații, în care a arătat că sanatoriul „Moldova”, dar și clădirea Consulatului din Odesa, au intrat în vizorul unor grupuri de interse.

4. Fondatorul companiei „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran, a fost eliberat astăzi din arest preventiv și urmează să fie transferat în arest la domiciliu, pentru 30 de zile. Instanța a satisfăcut parțial demersul procurorului.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie