Sechestru de peste 300 de milioane de lei
Social 23 septembrie 2019, 17:59 | 1035

Procuratura Anticorupţie a aplicat un sechestru în valoare de peste 300 de milioane de lei în cadrul unui dosar, în care este instrumentată infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea Întreprinderii de Stat ”Air Moldova”. Potrivit anchetei, este vorba despre un şir de tranzacţii fictive, care au condus la privatizarea companiei aeriene.

Într-un comunicat al Centrului național anticorupție se precizează că în scopul evitării riscurilor de înstrăinare a patrimoniului companiei a fost aplicat sechestru pe capitalul statutar al întreprinderii în valoare de 301,6 milioane de lei. De la crearea sa, Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale a efectuat investigații financiare paralele în baza delegațiilor procurorilor pe un șir de dosare penale care au vizat infracțiuni de corupție, trafic de persoane, circulație ilegala de droguri, evaziune fiscala, delapidări de fonduri, și altele. În perioada de referință, Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale a indisponibilizat bunuri în valoare de cca 1,8 miliarde de lei. Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale este o subdiviziune autonomă a Centrului național anticorupție, în atribuţiile căreia intră efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale, precum şi negocierea repatrierii bunurilor infracţionale. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie