Miliardul și aeroportul
Politic 15 februarie 2019, 17:33 | 7952

Unul dintre fondatorii SRL-ului „Avia Invest”, firma care a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău, a beneficiat de peste două milioane de euro din așa-numitul „miliard” furat din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Este vorba despre un offshor înregistrat în Marea Britanie, „TB Team Management”, care apare în rulajele bancare ale firmelor implicate în procesul de spălare a banilor scoși prin credite frauduloase din băncile falimentate.

Doi reprezentanți ai companiei anonime care a figurat printre fondatori la „Avia Invest” și care a beneficiat de surse din „miliard” sunt cazați la Chișinău. În apartamente care îi apațin lui Iuri Luncașu, un om din anturajul lui Vladimir Plahotniuc. Urmăriți un material la acest subiect într-o nouă ediție a campaniei Jurnal TV „Unde-i miliardul?”. Mâine, de la ora 19, în cadrul emisiunii „Jurnalul săptămânii”.

Opinia ta contează. Comentează!