Președintele Centrului de reabilitare şi sprijin pentru copiii cu dizabilități mintale și fizice “Paradis” din oraşul Strășeni spune că astfel de petreceri au devenit tradiționale.

Viața acestor copii, a părinților și buneilor, cu care cresc, nu este însă atât de colorată, precum a fost ziua de azi. Elena Barbaroș din satul Recea, raionul Strășeni, are trei copii. Unul, de nici doi ani, suferă încă de la naștere.

După ce părinții Elenei au murit, l-a luat sub tutelă și pe fratele ei, de 14 ani. În această familie, singurul care câștigă bani este soțul Elenei.

Iar fiica Ludmilei Badan suportă încontinuu operații chirurgicale la picioare.

Ludmila Badan spune că atunci când iese din casă cu fiica ei, are o mare problemă.

Elena Rusu a venit la petrecere cu patru nepoți. Una dintre fete are paralizie cerebrală.

Femeia spune că nepoata de 18 ani stă la ea, pentru ca mama ei, adică fiica Elenei Rusu să poată câştiga bani.

Toţi copiii au plecat acasă cu jucării.

Și familia Bostan - mama, tata și fiica mai mică, au venit la eveniment. Toți au dizabilitate. Soţul Ludmilei are paralizie de la naștere, iar ea și cu fiica - distrofie la picioare și mâini, din fragedă copilărie.

Un local din Durlești a transformat pasiunea pentru muzică într-o afacere. Pe lângă asta, Ludmila organizează nunți și alte ceremonii, iar soțul alege muzica pentru petreceri.

Familia a distrat copiii veniți la sărbătoare.