Numărul cazurilor de Covid-19 s-a dublat în ultima săptămână în Republica Moldova și a ajuns la aproape 3.000
Social 22 februarie 2023, 15:31 | 379

Numărul cazurilor de Covid-19 s-a dublat în ultima săptămână în Republica Moldova și a ajuns la aproape 3.000. Specialiștii spun că această creștere este cauzată de circulația subvariantei Kraken, care este mult mai contagioasă ca celelalte, dar și de numărului mic de persoane vaccinate cu schema completă.

Ultimele date privind situația epidemiologică arată că numărul cazurilor de Covid-19 a crescut în perioada 13-19 februarie de la 1.338 la 2.834. Incidența este de 76 de cazuri la 100.000 de locuitori. Astfel, Republica Moldova se situează pe locul șase în Europa. Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) explică această creștere prin mai mulți factori. Unul dintre ei ar fi că pe teritoriul țării circulă o subvariantă nouă a Omicron, numită Kraken. Aceasta este cea mai contagioasă în prezent. Un alt factor este numărul mic de persoane vaccinate cu schema completă și faptul că populația nu respectă măsurile antiepidemice. La Institutul de Medicină Urgentă, unde ajung cei mai gravi pacienți, sunt internate 26 de persoane cu Covid-19, dintre care nouă - în secția de terapie intensivă. Săptămâna trecută a crescut și numărul deceselor din cauza Covid-19 de la șapte la 10. Cifra reprezintă 0,3 decese la 100.000 de locuitori. Așa cum rata de contagiozitate este mare, de 1,27, specialiștii în sănătate publică se așteaptă în continuare la o creștere a numărului de cazuri de Covid-19.

Opinia ta contează. Comentează!