Potrivit poliției, carambolul de lângă satul Pitușca a fost creat de către șoferul unui Citroen. Acesta nu ar fi respectat distanța regulamentară și a lovit în spate un autovehicul. Șoferul a frânat brusc și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit violent într-un camion. Acesta a fost proiectat într-un copac și s-a răsturnat. Din fericire, șoferii s-au ales cu doar câteva leziuni ușoare. Cel care va fi găsit vinovat, riscă o amendă de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.

Tot astăzi un camion s-a răsturnat pe strada Valea Crucii din Chișinău. În urma accidentului, nimeni nu a avut de suferit. Incidentul a avut loc în jurul orei opt dimineața, la intersecția cu bulevardul Dacia, din cauza unei manevre nereușite a șoferului. Acesta riscă o amendă.

Un șofer a fost surprins cum încalcă regulile circulației rutiere în centrul Chișinăului. Acesta a făcut manevra de întoarcere chiar pe linia dublă continuă, punând în pericol viața altor șoferi. Incidentul s-a întâmplat pe bulevardul Ștefan cel Mare. Imaginile ne-au fost expediate de către un telespectator. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Alina Bunghez, cazul nu a fost înregistrat, deocamdată, la poliție, dar pentru astfel de încălcare, șoferul riscă o amendă de până la 750 de lei și trei puncte de penalizare. Dacă sunteți martorii unui eveniment care poate deveni o știre nu ezitați sa ne expediați imaginile la adresa [email protected] sau pe pagina noastră de facebook, jurnaltv.md