Carolina de Nord, parteneriat prelungit
Social 19 martie 2024, 19:58 | 432

Acordul de cooperare dintre Republica Moldova și statul american Carolina de Nord a fost prelungit cu cinci ani. Memorandumul de Înțelegere în acest sens a fost semnat astăzi la Guvern. Acest parteneriat este unul extrem de important, mai ales în contextul crizelor pe care le întâmpină Republica Moldova, legate de agresiunea rusească sau de dezinformare, a declarat secretarul de stat al Carolinei de Nord, Elaine Marshall.

ELAINE MARSHALL, secretarul de stat al Carolinei de Nord: "Am semnat cel de-al șaselea memorandum de înțelegere pentru a reînnoi acest aparat vital și de a merge din anul 2025 înainte. Sunt onorată să reprezint Carolina de Nord astăzi și să fiu aici împreună cu domnul prim-ministru Recean."

Premierul Recean a menționat că acest parteneriat a contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea mai multor domenii în Republica Moldova.

DORIN RECEAN, prim-ministru al Republicii Moldova: "Pe parcursul celor 25 de ani de parteneriat cu Carolina de Nord, au fost realizate și continuă acțiuni și proiecte multiple în domeniul educațional, al schimbărilor academice și universitare, farmaceutică, stomatologie, asistență medicală primară, obținerea accesului la bibliotecile municipale din Carolina de Nord."

Parteneriatul dintre Republica Moldova și statul Carolina de Nord a fost lansat pe 22 aprilie 1999, cu scopul de a facilita cooperarea în domeniile economic, cultural, științific, schimburilor academice, apărării și protecției civile.

Opinia ta contează. Comentează!