Cei trei vor să afle dacă Parlamentul poate modifica sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al legislativului și dacă pot fi organizate alegeri anticipate în baza unui alt sistem electoral, decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare. Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic consideră că „modificarea sistemului electoral este o încălcare extrem de gravă a principiilor statului de drept”.

Ne exprimăm dezaprobarea fermă în legătură cu încercările unor partide politice parlamentare de a provoca alegeri anticipate, din cauza incapacității lor de a dialoga și a respecta voința electoratului, care i-au trimis în Parlament să muncească, nu să blocheze activitatea legislativului. Este inadmisibil ca Republica Moldova să fie aruncată acum într-o criză politică, socială și economică, doar pentru că un grup de deputați vor din nou alegeri după ce au fost dezamăgiți de rezultatul obținut pe 24 februarie, de încrederea redusă pe care alegătorii o au în ei.

.. se arată în declarația deputaților independenți. Experții constituționaliști ne-au declarat că sistemul electoral poate fi modificat numai de un parlament funcțional, cu cel puțin un an înainte de alegeri.

Deputații Blocului ACUM Platforma DA și PAS consideră că, prin această acțiune, cei trei parlamentari fac jocul PD-ului. Nimeni din cei trei parlamentari nu au comentat, deocamdată, acuzațiile. Precizăm că la alegerile parlamentare din 24 februarie, în circumscripția 47 Transnistria nord a câștigat Alexandr Oleinic, iar în circumscripția 48 Transnistria sud - Viorel Melnic. Acolo au fost surprinși în ziua scrutinului mii de alegători aduși organizat la secțiile de votare. Oamenii așteptau ore în șir pentru a vota în schimbul a 20 de dolari sau 400 de lei.