Mai mulți copii din familii cu venituri mici și cei din plasament au primit drept cadou ghiozdane cu rechizite școlare
Social 25 august 2023, 19:55 | 1507

Mai mulți copii din familii cu venituri mici și cei din plasament au primit drept cadou ghiozdane cu rechizite școlare de primă importanță. Acțiunea de caritate se face în cadrul campaniei ”Vreau și eu să învăț”, inițiată de Asociația ”Concordia”. Cei care au primit daruri au promis că vor obține rezultate frumoase în noul an de învățământ. Grupul de voluntarii ai asociației ”Concordia” a fost însoțit de echipa noastră de filmare.

În satul Pârlița ne aștepta familia Potenciuc, unde cresc șapte copii. Șase merg la școală. Bucuria celor mici a fost citită pe fețe: în ghiozdane au găsit de toate.

Roman va merge în septembrie în clasa a IV-a. Băiatul visa la un ghiozdan nou și iată, îl are în față, plin cu cele necesare.

Alexandru merge în clasa VII-a și zice că este pasionat de matematică.

Ana, mama celor șapte copii, nu știe dacă avea să facă față situației și să le cumpere celor mici ghiozdane noi. Cheltuielile familiei sunt mari, iar veniturile - mici.

ANA, mama a șapte copii: "Chiar ieri număram zilele și ne gândeam că a rămas puțin până la școală. Cu îmbrăcămintea e bine, avem, rămâne de la unul, de la altul, sunt păstrate, dar cu rechizitele foarte greu. Sunt și prețurile mari. Nu avea să facem noi față anul acesta la școală, chiar deloc. Nici jumătate nu avem din ce procura."

RUSLAN, tată a șapte copii: "O mulțumire mare. Să le dea Dumnezeu sănătate. Așa cum la mine se duc șase copii la școală, eu nu-mi închipui ce avea să fac."

Ghiozdane noi cu rechizite au ajuns și la copii de la Centrul multifuncțional al Asociației ”Concordia” din Nisporeni. Fiecare copil și-a primit cadoul multașteptat. Emoțiile au fost și mai mari pentru cei, care vor păși în acest an, pentru prima oară, pragul școlii.

Orice ajutor primit din afară îi face pe copii să se simtă apreciați, spune directorul Centrului multifuncțional ”Concordia” din Nisporeni, Pavel Nani.

PAVEL NANI, director, Centrul multifuncțional ”Concordia”, Nisporeni: "Copiii au primit aceste daruri cu sufletul deschis, cu o mare bucurie, pe care ați observat-o pe fețele lor. Îmi pun speranța că aceste daruri vor contribui la reușita școlară a fiecăruia din ei."

Membrii Asociației ”Concordia” urmează să ajungă și în alte localități, unde nevoia este mai mare.

TATIANA BALTĂ, director executiv, AO ”Concordia”: "Încetișor ne apropiem de finele acestei campanii minunate, în care vom aduce bucurii la aproape 800 de copii de copilași sunt gata de școală, ceea ce înseamnă că vom ajunge în 64 de localități.Mai avem nevoie de ghiozdane, de rechizite și îndemnăm oamenii cu suflet mare să ne ajute. Mai avem 157 de copilași care așteaptă aceste ghiozdane."

”Îi ajutăm pe cei aflați în dificultate și încercăm să prevenim abandonul școlar”, spune directorul executiv al Asociației ”Concordia” International, cu sediul la Viena, Bernhard Drumel.

BERNHARD DRUMEL, directorul executiv ”Concordia” International: "Această campanie este dedicată în special copiilor, care nu pot să meargă la școală, pentru că nu au cele necesare, inclusiv un ghiozdan. Când au un ghiozdan, copiii sunt motivați să meargă la școală, sunt inspirați și se simt apreciați, iar acest lucru este important. Vrem să-i facem fericiți și mândri că pot merge la școală cu ceea ce au primit."

Cei care vor să facă o donație, pot merge la sediul Asociației „Concordia”, pe strada Anatol Corobceanu din Chișinău sau pot face un transfer financiar pe contul asociației. Detalii puteți afla pe pagina de Facebook a Asociației „Concordia”.

Opinia ta contează. Comentează!